Seara artificiilor
Intr-o perioada a anului cand alte popoare sarbatoresc recolta, intoarcerea oilor si anihilarea indienilor (despre asta e vorba in Thanksgiving Day, nu?), englezii sarbatoresc o tentativa esuata de a arunca in aer Casa Parlamentului.
In noiembrie 1605 un grup de catolici enervati ca religia lor nu o duce prea bine au hotarat sa-l omoare pe rege impreuna cu mare parte a aristocratiei britanice distrugand parlamentul. Au adunat butoaie cu praf de pusca in subsolul cladirii si erau pregatiti sa-i dea drumul dar s-au gandit ca ar trebui totusi sa-i avertizeze pe acei membri ai parlamentului care erau catolici sa nu se duca la serviciu in ziua cu pricina. Le-au trimis cate o scrisoare anonima pe care parlamentarii bineinteles ca le-au citit cu voce tare in public si apoi au chemat paza.
De atunci, in fiecare an pe 5 noiembrie, englezii sarbatoresc dand foc la cat mai mult praf de pusca, de data asta sub forma de artificii.
Filed under: Privesc | Leave a Comment
Tags: Anglia in general, artificii
Festivalul berii
CAMRA e o organizatie non-profit de aici care se ocupa cu promovarea berii de calitate. Da premii pub-urilor cu cel mai bun serviciu, organizeaza campanii sa influenteze legislatia cand o ia pe langa (se discuta luna trecuta despre impunerea unei limite pe cat ai voie sa bei intr-un local intr-o zi), trimite oamenii in excursii de baut bere, si face festivaluri ale berii prin toata tara.
Zilele astea e festival in Norwich. Magazinul Vodafone, care de obicei e plin, a fost aproape pustiu toata saptamana, pe strazi mai ca se vedeau tufisele uscate rostogolindu-se, totul pana ajungi la strada cu cladirea in care e festivalul. Inauntru e deschis la pranz, de la 12:30 la 2:30 si seara, de la 5:30 incolo, probabil in ideea ca oamenii vor bea responsabil si se duc trei ore sa se odihneasca intre etape. Se odihnesc, bineinteles, in pub-urile de vizavi.
Cu o ora si jumatate inainte sa se deschida festivalul, oamenii incep sa se aseze la coada. Inauntru e destul de mult spatiu, dar nu suficient pentru toata lumea asa ca nu lasa decat un numar fix de oameni sa intre, ghinionistii trebuie sa astepte sa iasa cineva. Oamenii tot continua sa se aseze la coada pentru urmatoarele ore, asa ca la 5:30 iti ia cam 15 minute doar sa mergi pe langa ea si sa ajungi la intrare. Exact asta am facut noi – am ocolit coada, uitandu-ne socati la cati sunt, am ajuns la intrare, am scos legitimatiile de membri CAMRA din buzunar si am intrat imediat, fara sa asteptam si fara sa platim taxa.
Primele cateva minute inauntru ni le-am petrecut uitandu-ne in jur la sala aproape goala si razand. S-a aglomerat destul de repede dup-aia, dar noi deja bausem prima bere fara sa ne luptam cu nimeni ca sa ajungem la o masa.
Singura problema a fost ca la 7:30 mie mi s-a facut somn, 8 e ora mea de culcare in ultimul timp, si n-am mai stat mult.
Filed under: Privesc | Leave a Comment
Tags: bere, camra, prin Norwich
Jetlag
E 5:30 dimineata si sunt treaza cam de o ora. Mi se intampla asta de cand m-am intors. Am incercat orice, si sa stau treaza pana la 12 noaptea si sa ma culc de la 9, tot la aceeasi ora ma trezesc in fiecare zi.
Mai bine postez doua filmulete din Japonia, luate din tren. Primul merge din Tokyo in Odaiba (care e un cartier nou pe o insula artificiala) iar al doilea e doar in Odaiba cu toate cladirile ciudate de pe acolo. N-am prins copia dupa Statuia Libertatii de acolo.
Filed under: Privesc | Leave a Comment
Tags: tokyo
Inapoi
Nici nu venisem bine din concediu, ca am plecat din nou. Am dat o fuga scurta pana in capatul celalalt al lumii si am stat o saptamana in Tokyo.
Stiu cum sa descriu cel mai bine cum mi s-a parut acolo. Pana acum vreun an, de fiecare data cand ajungeam inapoi in Romania, indiferent de unde veneam, aveam cate un moment de soc cultural[1] – legat fie de murdaria de pe strazi, de oameni, sau de soferul autobuzului care a zis candva “Ne-am blocat, hai coborati toti sa impingem autobuzul.” Exact acelasi sentiment l-am avut intorcandu-ma din Japonia in Anglia, cand am aterizat la Heathrow si am aflat ca toate metrourile care ne-ar fi dus pe noi la gara nu circulau in ziua aia, ca alea care ocoleau dar ajungeau unde trebuie in final nu plecau de la peroanele de la care ar fi trebuit, dar nu era nici un afis care sa anunte asta decat dupa ce traversam toata statia si trebuia sa ne intoarcem, si altele asemenea.
In Tokyo m-am aclimatizat destul de repede. Toate desenele animate japoneze la care ma uitam cand eram mica si anii petrecuti pe internet m-au pregatit suficient, ba chiar am fost putin dezamagita de faptul ca lumea acolo chiar nu e atat de nebuna pe cat ma asteptam. Ca sa nu mai zic ca, in ciuda tuturor desenelor animate, nici o pisica n-a inceput sa vorbeasca in fata mea.[2]
Pe scurt, cele mai tari chestii pe care le-am vazut acolo. Pe lung va fi cand urc pozele pe Picasa, cine vrea linkul sa ridice mana.
1. O demonstratie la unul dintre muzeele de stiinta despre cum functioneaza superconductorii. Explicatia a fost, bineinteles in japoneza, dar ce am inteles eu a fost ca am ajuns sa putem face magie cu tehnologia noastra:
2. O seara petrecuta la un complex cu atractii pe baza de realitate virtuala. Am ales sa mergem la asta in loc de Disneyland si am ales bine. A inclus o simulare de dat cu bobul si rotit 720 de grade, o simulare de snowboard, care a fost mult prea imersiva pentru mine si o simulare de mers cu parapanta in fata unui ecran imens si cu ventilatoare de jur imprejur.
3. Tokyo Tower, din varful caruia am vazut soarele apunand in spatele muntelui Fiji.
4. Toate gradinile in care am intrat, extrem de verzi si linistite, desi sunt inconjurate de zgarie nori.
5. O gorila la Gradina Zoologica – ne-a vazut de la departare desi eram intr-o camera intunecata, de partea cealalta a unui geam, a venit direct inspre noi, Matt statea cu coatele pe pervaz, gorila s-a asezat in fata lui exact in aceeasi pozitie, Matt s-a dat doi pasi in spate, Chris langa el statea in picioare cu o mana rezemata de geam, gorila s-a asezat in fata lui in aceeasi pozitie ca el.
Recunosc ca mi-au placut si toaletele. Majoritatea butoanelor aveau pictograme, asa ca nu era atat de greu de descifrat ce faceau, iar un colac de wc incalzit face toti banii.
___
Note de subsol:
[1] In ultimul an, am stat suficient timp departe, asa ca acum pe chestiile de care mi-a fost dor si le ignor pe celelalte.
[2] Cainii pe de alta parte vorbesc. Au niste aparate care se cheama Bowlingual si care traduc latratul in una din sase emotii.
Filed under: Privesc | Leave a Comment
Tags: experienta noua, relaxare, tokyo
Ciocolata
Scurt, de weekend.
Azi la munca ii schimbam setarile de internet unei cliente. Atat de fericita a fost ca a reusit sa trimita un mms ca la 10 minute dupa ce a plecat din magazin s-a intors sa imi dea o ciocolata.
Filed under: Mananc | 2 Comments
Tags: ciocolata, munca
Client fidel
Am ajuns ieri prin Cambridge pentru un training pentru munca. Mai fusesem la unul acum o luna cand avusesem de tot felul de distractii cu trenul. Vedeti voi, in seara de dinainte plouase asa ca dimineata cand eu trebuia sa plec jumatate din trenuri erau in intarziere iar cealalta jumatate erau anulate pentru ca li se stricasera stergatoarele de parbriz. Vroiam atunci sa scriu un articol aici pe care sa-l numesc “Toamna nu-i ca vara” si sa rad de englezi ca macar ei ar trebui sa fie pregatiti pentru ploaie.
Oricum, momentul a trecut, va zic povestea de acum. De data asta eram trei din acelasi magazin care mergeam impreuna, unul dintre baieti s-a oferit sa conduca, eu am zis “Ura!”. Mi-am facut bagajul de seara, ca sa nu mai pierd timp dimineata. Am hotarat sa-mi iau ghiozdanul, nu geanta cu care umblasem in ultimele zile, ca sa am loc de tot.
Plecam la timp, ne ploua zdravan pe drum (prima ploaie de o luna incoace, s-ar putea sa fie ceva legat de mine mergand in Cambridge), parcam la intrarea in oras si dam sa ne suim in autobuz de acolo. Tot sistemul e foarte destept. Ca sa nu intre oamenii cu masina prin centru, parcarile acolo sunt extrem de scumpe, in timp ce astea de la periferie sunt gratis, autobuzele vin din 10 in 10 minute si te lasa fix in centru. Incearca si ei sa fie smecheri – daca iti iei biletul de autobuz de la sofer e 2,50 lire dus-intors, daca il iei de la masina din statie e 2,20, dar masina nu da rest si nu accepta monede de 2 lire.
Toate astea nu insemnau prea mult pentru mine, deoarece exact atunci mi-am dat seama ca imi lasasem portofelul in geanta cealalta. Colegii mei au inceput sa rada de mine, dar pana la urma mi-au imprumutat banii de bilet.
Asta a fost introducerea. Partea la care vroiam sa ajung a fost la pranz. Ca sa nu mai apelez iarasi la baieti ca sa-mi iau ceva de mancare, am zis sa incerc sa ma duc intr-o banca, sa vad daca pot sa scot asa niste bani. Am intrat in primul birou Halifax care mi-a iesit in drum, i-am explicat tipei ca n-am portofelul la mine, deci nimic sa confirm cine sunt si nici nu-mi stiu numarul contului, iar ea a zis ca nu e nici o problema. M-a intrebat un sir de intrebari, s-a convins ca sunt eu si mi-a zis ca poate sa-mi dea pana la 50 de lire.
Acum vine momentul culminant. Ziceam mai demult cat de greu mi-a fost sa-mi deschid un cont la o banca si cum pana la urma am ajuns la Halifax, care avea o oferta foarte rudimentara, dar cu mai putine cerinte de confirmat identitatea. E, tipa mi-a spus ca sunt acum considerata un client fidel al bancii, si m-a invitat la o intalnire sa discut cu cineva despre un cont cu mai multe beneficii. Asta include chestii gen dobanda (!) si un card de credit, desi nu sunt convinsa ca pe asta il vreau eu.
M-am simtit foarte importanta ieri dupa asta.
Filed under: Alerg dintr-o parte in alta | Leave a Comment
Tags: birocratia englezeasca, Cambridge, munca, vreme
Traiesc!
Si s-au facut doua luni de cand n-am mai scris nimic, probabil deja nu mai da nimeni pe aici, dar o sa incerc totusi sa mai scriu cate ceva.
M-am mutat in casa noua; mi-am recuperat una din plante la sfarsitul expozitiei pentru care le crescusem, am plantat-o intr-un ghiveci si acum tot face rosii mici si dulci; m-am luptat cu paienjenii din gradina, am facut remiza, dar astept sa vina iarna, or sa inghete ei candva; am avut expozitia de sfarsit de an la scoala; am fost in concediu prin Turcia cu tata; m-am intors in Anglia unde am gasit un Wii nou si plin de jocuri in sufragerie. O singura chestie din lista asta este responsabila pentru cat de putin voi scrie in urmatoarele luni.
Filed under: Recapitulez | 1 Comment
Tags: expozitie, legumele mele, relaxare
Aspiratorul optimist
Am cumparat ieri un aspirator. In instructiuni zice ca se foloseste peria mare pentru curatenia de zi cu zi si peria turbo pentru curatenia in profunzime de la sfarsitul saptamanii.
Extrem de optimist.
Filed under: Privesc | 1 Comment
Tags: casa noua
Mi-am luat de la librarie o carte despre glumele care se fac la adresa localnicilor din Norfolk si cat de adevarate sunt. Cel mai folositor capitol in schimb include o lista cu numele satelor si oraselelor din zona si cum se pronunta de fapt. Includ cateva exemple ca sa intelegeti exact cat de folositor e:
Ashmanhaugh Ashmanorr
Costessey Cossey
Garboldisham Garblesham
Happisburgh Hazeburrer
Stiffkey Stewkey
Wymondham Windum
Filed under: Privesc | 3 Comments
Tags: localnici, Norfolk
Ghinioane
Cam acum doua luni am inceput sa planuiesc cu colegele de la scoala si cu unul dintre profesori o excursie la Londra. Nevasta profesorului avea o piesa intr-o expozitie, urma sa mergem s-o vedem, dupa care treceam pe la ei pe acasa sa facem un gratar. Am hotarat sa fie pe 30 iulie care pica intr-o joi, zi in care teoretic ar trebui sa facem ceva legat cat de cat de scoala.
Cam acum o luna, mi-am cumparat constiincioasa bilete de tren, ca sa le iau cu 10 lire in loc de 40.
Acum doua saptamani, au inceput sa se auda zvonuri de greva la trenuri, iar acum o saptamana s-au confirmat.
Pe aici companii de trenuri tot sunt, daca una intra in greva, chit ca te incurca putin, tot ajungi in final la destinatie. In loc de un tren direct din Norwich in Londra, am schimbat de doua ori si am ajuns cam cu o jumatate de ora mai tarziu, dar intr-o gara mai aproape de centru. Pana aici nimic grav.
Problemele au inceput la intoarcere. Metroul spre gara a trebuit sa opreasca vreo 5 minute din cauza unor “probleme grave” asa ca am ajuns pe peron in gara exact cand se inchideau usile ultimului tren catre Ely de unde am fi putut dup-aia sa schimbam catre Norwich. Mai departe aveam doua optiuni – sa mergem la gara cealalta si sa vedem daca exista vreun autobuz de acolo special ca sa inlocuiasca trenurile (sanse destul de slabe) sau sa ne urcam repede in ultimul tren catre Cambridge de unde, teoretic, ar mai fi fost ceva legaturi, tren care pleca in 7 minute.
Katy a incercat sa-l sune pe sotul ei sa-l roage sa verifice ce circula, dar el era la masa in oras, fara acces la internet, iar eu m-am asezat la coada la ghiseul de informatii sa intreb ei ce recomanda. Dupa 3 minute nu avansasem deloc asa ca am hotarat sa luam trenul care macar mergea oarecum in directia buna.
In tren, mi-am scos si eu mobilul din geanta, gandindu-ma sa-i dau un mesaj lui Matt, el probabil era la calculator. Nu stiu cum am reusit dar pana la urma i-am trimis mesajul lui Gren, seful meu de la magazin. I-am mai trimis repede unul sa-i zic ca nu cu el vorbeam de fapt si am ramas fara credit la telefon.
L-am sunat pe Matt de pe numarul lui Katy, el mi-a zis ca din Cambridge aveam de ales intre autobuzul de la 3 dimineata sau trenul de la 6. Am inghitit in sec si eu si Katy, ea l-a sunat din nou pe Simon care a zis ca vine sa ne ia cu masina. Eram deja aproape de Cambridge iar drumul cu masina ia cam o ora si un sfert asa ca stiam ca o sa avem de asteptat. Ne-am dus acasa la o prietena a lui Katy unde am stat mai mult de doua ore pentru ca Simon a intarziat din cauza unui accident pe autostrada.
Am ajuns pana la urma inapoi in Norwich, unde a trebuit sa-l trezesc din somn pe Matt care pusese din greseala piedica la usa si ma incuiase afara.
Filed under: Alerg dintr-o parte in alta | 1 Comment
Tags: expozitie, Londra, scoala
Ultimele comentarii