Dragoni

Animalul oficial al Norwich-ului este dragonul. Initial ceva legat de Sfantul Gheorghe si balaurul lui, apoi transformat in instrument politic de fiecare data cand era numit un primar nou, si acum, de vreo 3 ani incoace, cu 2 saptamani de festival dedicat dragonilor cu ocazia vacantei din februarie. Majoritatea activitatilor din festival sunt pentru copii – desene animate cu dragoni pe ecranul mare de deasupra intrarii in mall, grupuri de spus povesti in castel, lectii de desen in biblioteca, etc.

Sambata asta ne-am aventurat si noi in oras si am reusit sa dam la o parte suficienti copii cat sa vedem dansul dragonului chinezesc:

Ploua destul de tare si era si cam frig, dar au dansat frumos.

Mai departe, am zis sa ne uitam putin prin vitrine. Asta ne-a atras atentia:

Daca tot eram inconjurati de dragoni, era cazul sa ne inarmam. Face parte dintr-un proiect al unui centru cultural care incearca sa umple vitrinele magazinelor abandonate cu arta.

Am trecut si pe la magazinul de mustar, unde aveau mai multe borcane deschise pentru degustare. Unul dintre ele se chema „Respiratia dragonului” si avea in ingrediente boia, usturoi si wasabi, dar mi-a placut cel mai mult un mustar cu ciocolata si boia. Conform borcanului, merge bine cu carnea de pui.

In alta parte a orasului era organizata o expozitie de „dragoni adevarati”. Adica oameni care tin acasa soparle si serpi le-au adus sa le arate publicului.

Cam asa stau si eu langa caloriferul electric.

Preferatul meu din tot ce am vazut in expozitie.

Desi nu prea arata in poza, stapanul era mai dragut decat sarpele. Avea suficienta rabdare sa tot explice despre serpi si sa ne lase sa-i atingem.

Broastele testoase sunt tot un fel de dragoni, nu?

Seara am incheiat-o la un restaurant japonez unde a trebuit sa ne gatim singuri mancare si am si platit o gramada de bani pentru asta. Masa avea in mijloc un gratar iar tot ce am comandat noi a venit crud, fiind treaba noastra sa prajim fiecare chestie cat am vrut. Complicat, dar gustos.

Sculpturi de gheata (cu multe, multe poze)

Cica dureaza cam trei luni sa faci o sculptura de gheata ca lumea, iar in primele doua saptamani nu faci altceva decat sa ingheti apa printr-o tehnica speciala ca sa fie transparenta la sfarsit.

In fiecare an, primaria organizeaza o expozitie de sculpturi de gheata pe strazile Norwich-ului. Le scot din congelatoare candva in cursul noptii, la 9 dimineata incep sa se adune oamenii sa le vada, pe la 12-1 gheata nu mai e transparenta, pentru ca e acoperita de apa, pana seara nu mai sunt decat niste cioturi.

Traiesc!

Si s-au facut doua luni de cand n-am mai scris nimic, probabil deja nu mai da nimeni pe aici, dar o sa incerc totusi sa mai scriu cate ceva.

M-am mutat in casa noua; mi-am recuperat una din plante la sfarsitul expozitiei pentru care le crescusem, am plantat-o intr-un ghiveci si acum tot face rosii mici si dulci; m-am luptat cu paienjenii din gradina, am facut remiza, dar astept sa vina iarna, or sa inghete ei candva; am avut expozitia de sfarsit de an la scoala; am fost in concediu prin Turcia cu tata; m-am intors in Anglia unde am gasit un Wii nou si plin de jocuri in sufragerie. O singura chestie din lista asta este responsabila pentru cat de putin voi scrie in urmatoarele luni.

Ghinioane

Cam acum doua luni am inceput sa planuiesc cu colegele de la scoala si cu unul dintre profesori o excursie la Londra. Nevasta profesorului avea o piesa intr-o expozitie, urma sa mergem s-o vedem, dupa care treceam pe la ei pe acasa sa facem un gratar. Am hotarat sa fie pe 30 iulie care pica intr-o joi, zi in care teoretic ar trebui sa facem ceva legat cat de cat de scoala.

Cam acum o luna, mi-am cumparat constiincioasa bilete de tren, ca sa le iau cu 10 lire in loc de 40.

Acum doua saptamani, au inceput sa se auda zvonuri de greva la trenuri, iar acum o saptamana s-au confirmat.

Pe aici companii de trenuri tot sunt, daca una intra in greva, chit ca te incurca putin, tot ajungi in final la destinatie. In loc de un tren direct din Norwich in Londra, am schimbat de doua ori si am ajuns cam cu o jumatate de ora mai tarziu, dar intr-o gara mai aproape de centru. Pana aici nimic grav.

Problemele au inceput la intoarcere. Metroul spre gara a trebuit sa opreasca vreo 5 minute din cauza unor „probleme grave” asa ca am ajuns pe peron in gara exact cand se inchideau usile ultimului tren catre Ely de unde am fi putut dup-aia sa schimbam catre Norwich. Mai departe aveam doua optiuni – sa mergem la gara cealalta si sa vedem daca exista vreun autobuz de acolo special ca sa inlocuiasca trenurile (sanse destul de slabe) sau sa ne urcam repede in ultimul tren catre Cambridge de unde, teoretic, ar mai fi fost ceva legaturi, tren care pleca in 7 minute.

Katy a incercat sa-l sune pe sotul ei sa-l roage sa verifice ce circula, dar el era la masa in oras, fara acces la internet, iar eu m-am asezat la coada la ghiseul de informatii sa intreb ei ce recomanda. Dupa 3 minute nu avansasem deloc asa ca am hotarat sa luam trenul care macar mergea oarecum in directia buna.

In tren, mi-am scos si eu mobilul din geanta, gandindu-ma sa-i dau un mesaj lui Matt, el probabil era la calculator. Nu stiu cum am reusit dar pana la urma i-am trimis mesajul lui Gren, seful meu de la magazin. I-am mai trimis repede unul sa-i zic ca nu cu el vorbeam de fapt si am ramas fara credit la telefon.

L-am sunat pe Matt de pe numarul lui Katy, el mi-a zis ca din Cambridge aveam de ales intre autobuzul de la 3 dimineata sau trenul de la 6. Am inghitit in sec si eu si Katy, ea l-a sunat din nou pe Simon care a zis ca vine sa ne ia cu masina. Eram deja aproape de Cambridge iar drumul cu masina ia cam o ora si un sfert asa ca stiam ca o sa avem de asteptat. Ne-am dus acasa la o prietena a lui Katy unde am stat mai mult de doua ore pentru ca Simon a intarziat din cauza unui accident pe autostrada.

Am ajuns pana la urma inapoi in Norwich, unde a trebuit sa-l trezesc din somn pe Matt care pusese din greseala piedica la usa si ma incuiase afara.

Parasirea cuibului

Saptamana viitoare incepe expozitia pentru care am crescut legumele (site-ul e aici dar pare semiabandonat), asa ca azi a trebuit sa dau ghivecele organizatorilor de la scoala ca sa le pregateasca pentru lansare.

Am iesit aseara sa le mai fac niste poze, asa de ramas bun, si am observat asta:

un pui de dovlecel care nu fusese acolo cu doua zile in urma.

Aproape ca nu mai vroiam sa dau ghivecele. Adica tocmai acum cand incepe partea interesanta, eu sa nu le mai vad? Castravetii sunt si ei infloriti si rosiile au boboci de cateva zile. Din fericire tipa care a venit sa le ia a fost foarte intelegatoare. Am inceput sa discutam despre cum copiii, cand cresc mari, trebuie sa paraseasca cuibul si sa se duca la scoala, asta fiind exact ce fac si plantele mele acum.

Dar e asa goala curtea acum fara ele.

Lumanarea plata, conul de brad puzzle si alte intamplari 3D

Am fost prin Londra vineri, m-am plimbat toata dupa amiaza in tricou, si am strans la poze pentru vreo 10 articole pe blog. Asa m-am si hotarat sa incep sa scriu, scap mai usor daca nu trebuie sa povestesc mai multor oameni aceeasi chestie. :P

Una din opriri in Londra a fost la Barbican, un complex imens cu blocuri, sali de conferinte, expozitii, teatru, cinematograf, scoala de muzica, lac. Asta in sine o sa fie un articol, acum vorbesc despre o expozitie pe care am gasit-o inauntru, cu lucrari ale lui Peter Coffin*.

Omul ia obiecte obisnuite, le scaneaza in 3D, le modifica in diverse moduri si apoi le printeaza in 3D. N-am reusit sa fac o poza buna a craniului de om intors pe dinauntru.

*Linkul s-ar putea sa nu mai existe cand expozitia se inchide, varianta cachata de Google e aici.