Sunt si eu acum angajata, cu acte in regula, pensie si, cica, asigurare de viata (habar n-am cine o incaseaza, imi imaginez ca Vodafone-ul, ca sa recupereze banii cheltuiti sa ma pregateasca pe mine :P).Ignorand faptul ca 1. e criza, 2. somajul in Anglia acopera multe, multe procente si 3. de sarbatori, cand toata lumea cauta angajati, eu imi faceam bagajele si veneam acasa, tot a durat mult prea mult.
Romanii si bulgarii nu sunt suficient de europeni pe aici ca sa poata sa munceasca oricand, oricat, asa ca, si pentru mine, prima etapa a fost obtinerea unui permis de munca. Am strans un teanc de acte, am completat cu alt teanc de la Matt si le-am trimis pe toate la Home Office. Nici n-au trecut bine trei luni ca mi-au si trimis permisul de munca, un fluturas galben cu o viza lipita pe o parte.
Fericita, cu permisul in buzunar, m-am dus sa ma angajez. Am intrat in cateva birouri care aveau anunturi in ferestre, mi-au dat sa completez formulare peste formulare si m-am blocat mereu la aceeasi intrebare – „National Insurance Number?”. Asta, am aflat ulterior, e un fel de seria si numarul de la buletin pentru noi, englezii il primesc automat cand fac 14 ani,strainii trebuie sa aplice pentru unul la Jobs Centre Plus. Concluzia a fost ca n-a vrut nimeni sa ma angajeze fara el.
Permisul de munca era pe lista de documente necesare, asa ca oricum nu l-as fi putut lua mai devreme. Am gasit adresa centrului din Norwich, mi-am facut noul teanc de acte, l-am bagat in geanta si m-am dus sa-mi iau numarul. Am ajuns acolo, am aflat ca m-am dus degeaba, ca e doar cu programare, am vrut sa-mi fac una, mi s-a dat un numar de telefon si o adresa de email, ca doar asa se fac programarile.
(pauza dramatica)
M-am intors la calculator, am trimis un email, s-a intors emailul inapoi ca era blocat inboxul, am dat telefon la un call centre national (tarif premium la convorbire bineinteles) si am reusit in sfarsit sa stabilesc ca ma duc a doua zi. M-am dus, actele au fost in regula, numarul mi se va trimite prin posta in aproximativ 3 saptamani.
Cat asteptam sa vina, am mai descoperit ceva. Toate salariile pe peste tot se duc direct in contul bancar, asa ca aveam nevoie si de unul din asta. O sa mai scurtez din povestire aici ca deja scriu de cam mult timp si nu stiu cati au rabdare sa citeasca atat, ideea de baza e ca pentru contul bancar trebuia sa dovedesc ca am unde sa stau in Anglia si pentru asta trebuia sa duc o factura pe numele meu. Cam greu, tinand cont ca toate facturile aici vin pe numele lui Matt. Scrisori de la scoala sau Home Office n-au vrut sa accepte, doar facturi. Pana la urma am gasit o banca cu niste reguli mai simple (Halifax) si mi-am deschis contul.
Am primit si national insurance number, eram gata de munca. Doar ca aparusera noi probleme – era deja decembrie, criza devenise dintr-o data serioasa, magazinele nu ma lasau sa-mi iau concediu de Craciun. Nu m-am angajat.
Dupa cum ziceam la inceput, asta a fost prima etapa. A urmat si a doua, din momentul in care am primit o oferta de angajare si pana cand am inceput sa lucrez, 5 saptamani mai tarziu. Dar despre asta poveste mai incolo.
Blog pentru acasa 
ieee. inca o poveste de pus la colectia cu „englezii”
vai… am obosit si eu de cat te-ai plimbat.
in germania este insa si mai rau, este o birocratie incredibila la ORICE, pentru orice exista o institutie si zece formulare de completat care la sfarsit nu sunt valabile pentru ca la axenta o mie iti lipreste o semnatura sau un numar, orice, innebunesti.
FELICITARI DE JOB!!!!
Bine ai venit in lumea birocratiei west europene! nu se da spaga, se creaza par alb… o sa dai si de mai rau, te asigur :-))
tocmai mi-am terminat de facut declaratia pe impozit 2008, dupa numai doua ore, JUHU!
Ma simt mai bine acum ca nu sunt singura care se distreaza asa.
Felicitari Anca!
merci – sunt deosebit de mandra de mine :)))