Am ajuns ieri prin Cambridge pentru un training pentru munca. Mai fusesem la unul acum o luna cand avusesem de tot felul de distractii cu trenul. Vedeti voi, in seara de dinainte plouase asa ca dimineata cand eu trebuia sa plec jumatate din trenuri erau in intarziere iar cealalta jumatate erau anulate pentru ca li se stricasera stergatoarele de parbriz. Vroiam atunci sa scriu un articol aici pe care sa-l numesc „Toamna nu-i ca vara” si sa rad de englezi ca macar ei ar trebui sa fie pregatiti pentru ploaie.
Oricum, momentul a trecut, va zic povestea de acum. De data asta eram trei din acelasi magazin care mergeam impreuna, unul dintre baieti s-a oferit sa conduca, eu am zis „Ura!”. Mi-am facut bagajul de seara, ca sa nu mai pierd timp dimineata. Am hotarat sa-mi iau ghiozdanul, nu geanta cu care umblasem in ultimele zile, ca sa am loc de tot.
Plecam la timp, ne ploua zdravan pe drum (prima ploaie de o luna incoace, s-ar putea sa fie ceva legat de mine mergand in Cambridge), parcam la intrarea in oras si dam sa ne suim in autobuz de acolo. Tot sistemul e foarte destept. Ca sa nu intre oamenii cu masina prin centru, parcarile acolo sunt extrem de scumpe, in timp ce astea de la periferie sunt gratis, autobuzele vin din 10 in 10 minute si te lasa fix in centru. Incearca si ei sa fie smecheri – daca iti iei biletul de autobuz de la sofer e 2,50 lire dus-intors, daca il iei de la masina din statie e 2,20, dar masina nu da rest si nu accepta monede de 2 lire.
Toate astea nu insemnau prea mult pentru mine, deoarece exact atunci mi-am dat seama ca imi lasasem portofelul in geanta cealalta. Colegii mei au inceput sa rada de mine, dar pana la urma mi-au imprumutat banii de bilet.
Asta a fost introducerea. Partea la care vroiam sa ajung a fost la pranz. Ca sa nu mai apelez iarasi la baieti ca sa-mi iau ceva de mancare, am zis sa incerc sa ma duc intr-o banca, sa vad daca pot sa scot asa niste bani. Am intrat in primul birou Halifax care mi-a iesit in drum, i-am explicat tipei ca n-am portofelul la mine, deci nimic sa confirm cine sunt si nici nu-mi stiu numarul contului, iar ea a zis ca nu e nici o problema. M-a intrebat un sir de intrebari, s-a convins ca sunt eu si mi-a zis ca poate sa-mi dea pana la 50 de lire.
Acum vine momentul culminant. Ziceam mai demult cat de greu mi-a fost sa-mi deschid un cont la o banca si cum pana la urma am ajuns la Halifax, care avea o oferta foarte rudimentara, dar cu mai putine cerinte de confirmat identitatea. E, tipa mi-a spus ca sunt acum considerata un client fidel al bancii, si m-a invitat la o intalnire sa discut cu cineva despre un cont cu mai multe beneficii. Asta include chestii gen dobanda (!) si un card de credit, desi nu sunt convinsa ca pe asta il vreau eu.
M-am simtit foarte importanta ieri dupa asta.
Blog pentru acasa 